Existența unor cadre de politici pentru întreprinderea socială este dificil de determinat întrucât diferă foarte mult formele, domeniul de aplicare, conținutul și dotarea lor financiară, precum și relevanța lor pentru guverne.
În plus, cadrele de politici pentru întreprinderea socială sunt uneori prezentate în cadrul unui set mai larg de politici care vizează economia socială, societatea civilă / sectorul non-profit ori politicile active ale pieței muncii sau politicile de incluziune socială.
Prin urmare, identificarea cadrelor de politici existente și emergente și gruparea acestora în două categorii are un caracter explorator care prezintă cadre politice destul de eterogene.
Foarte puține țări europene au în acest moment politici care încurajează și susțin dezvoltarea întreprinderilor sociale. Altele sunt în curs de elaborare a cadrelor de politici specifice pentru întreprinderile sociale. Există, de asemenea, unele țări care nu consideră necesară introducerea de politici direcționate sau de tratament preferențial pentru întreprinderile sociale față de alte tipuri de întreprinderi (în special, Finlanda, Germania și Olanda).
Exemplu:
SUEDIA: Planul național de acțiune pentru întreprinderile sociale de integrare în muncă (2010);
MAREA BRITANIE: O parte din agenda marii reforme a societății;
IRLANDA: În dezvoltare;
LUXEMBURG: Plan de acțiune pentru dezvoltarea economiei de solidaritate (2011);
FRANȚA: Legea privind economia socială și solidară (2014) oferă un cadru politic;
ITALIA: Parte a cadrului politic mai larg care sprijină dezvoltarea sectorului nonprofit;
MALTA: În dezvoltare;
LETONIA: În dezvoltare;
LITUANIA: În dezvoltare;
POLONIA: Proiectul Programului Național de Dezvoltare a Economiei Sociale (KPRES)
SLOVENIA: Strategia de dezvoltare a antreprenoriatului social;
ROMÂNIA: Legea privind economia socială;
CROAȚIA: Strategie de dezvoltare pentru antreprenoriat social;
BULGARIA: Conceptul socio-economic național și planul de acțiune însoțitor.
În foarte puține țări (de exemplu, Italia, Marea Britanie) au pus în aplicare – sau au căutat într-adevăr să pună la punct – câteva dintre componentele despre care se poate spune că includ un mediu de politici care să permită întreprinderea socială, cum ar fi:
■ Recunoașterea sau instituționalizarea juridică a întreprinderii sociale fie prin crearea unei forme juridice personalizate și / sau a statutului juridic;
■ Stimulente fiscale pentru întreprinderi sociale / investiții de impact social;
■ Existența de asistență și infrastructură de specialitate – sprijin pentru afaceri, coaching, mentorat, care ia în considerare caracteristicile distincte ale unei întreprinderi sociale;
■ Măsuri destinate să faciliteze accesul la piețe, în special piețele din sectorul public (prin crearea de cerere pentru serviciile întreprinderilor sociale, introducând clauze sociale în achizițiile publice, de exemplu);
■ Măsuri destinate să sprijine accesul la finanțare prin crearea de instrumente financiare dedicate și piețe de investiții sociale, în general;
■ Sisteme standardizate de măsurare și raportare a impactului social.